Muntele e o discutie cu tine iar daca vei latra sau bolborosi, clar nu o sa intelegi nimic din ea. Cu aceste ganduri am plecat in zori spre Busteni, spre o noua incursiune in masivul Costila. Dupa tura de acum doua saptamani, ramasesem cu multe intrebari si voiam sa gasesc noi modalitati de parcurgere a vaii Galbinele. Daca atunci, intr-o retragere tarzie, spuneam in gluma ca o sa mergem toata vara la escalada , acum pot afirma ca voi parasi cu greu taramul expunerii.

Nu am avut chef de golaneala si nici nu a fost o tura de maxima forta, ci una pe placul sufletului nostru. Ne-am strans cu totii la Caminul Alpin ( Mugurel, Laura, Gabi, Adi, Daniel, Mihai si eu) cu o mica intarziere si am plecat spre refugiul Costila. Un drum ca de multe alte dati prietenos, nici prea pieptis nici prea lin, ce ne-a facut sa pornim clasicele discutii despre prognoza meteo, din cauza vremii apocaliptice ce se anunta in weekend.

Nici nu am plecat bine de la refugiu si Gabi incaseaza o pietricica. Este momentul sa ne punem castile. Pornim pe mica portiune din valea Costilei si ajungem pe firul secundar al vaii Galbinele. Aici am intalnit doua posibilitati de continuare: una in stanga, putin mai acrobatica, pe care Adi nu a ezitat sa o incerce, si una in dreapta, pe care au calcat restul “forumistilor”. A urmat Hornul dintre Fire, un punct mult asteptat al traseului, cu o intrare interesanta. Ne-am lansat rucsacii in horn si am redescoperit bucuria miscarii, incurajati de lipsa unei expuneri evidente. Sapte abordari, sapte feluri de a catara. Ador portiunile de acest gen , pentru ca mai mereu gasesti prize uriase, din greseala sau nu, iar bocancii adera mai mult decat ai putea vreodata crede. Dupa ce hornul a luat sfarsit, am traversat in stanga pentru a iesi in firul principal. Dupa aceasta traversare am continuat firul vaii ,nemaiavand dificultati si la 12 eram ajunsi la hotel. Ne-am odihnit putin, moment oportun pentru a visa la Coltul Galbinele. Avantajul Hornului dintre Fire? O parcurgere mult mai rapida a vaii, prin ocolirea principalelor saritori, o solutie f. buna de ajungere rapida la Hotel Galbinele.

Din pacate ceata se lasa si Hornul Coamei nu se poate observa, imagine care mi-ar face cu siguranta placere.
Iesim din strunga si peisajul se deschide ca o fereastra. Lasam in spate privelisti de vis si de ce nu, proiecte. Urcam Scorusul, ajungand in Braul Mare a Costilei, urmat de o portiune din Malin. Trecem si Malinul,si ne impartim in doua echipe pentru a lasa in spate un valcel foarte friabil . Dupa aceasta portiune Mugurel ne indeamna sa aruncam rucsacii jos si sa coboram. Privim reticenti la inceput, dar ne conformam si ajungem la Refugiul dubios, un fel de monument neinteles ,care dupa parerea mea strica echilibrul zonei.
Este de remarcat o zona expusa, la care punem o balustrada pentru confortul nostru psihologic. Observam pe Valea Caprelor o multime de capete negre care coboara cu puii si nu se sinchisesc de noi. Atat de firave si totusi alearga sprinten spre Cerb.. Braul de Sus ne impresioneaza, prin gradul mare de fragmentare si numeroasele balcoane, zona care ne aminteste de Crai. Ne oprim langa unul din balcoane pentru a manca, admirand din departare Coltii Morarului. Adi glumeste, spunand ca mancarea ar trebui impartita in ordinea inscrierii in tura. Coboram o mica bucata din Pripon si observam o mare de flori de colt. Glumind evident, daca sunt atat de multe de ce mai sunt protejate? Norii se ridica de pe Morar si suntem din nou spectatori muti la miracolul naturii.

Coboram valea Caldarilor si ajungem in valea Cerbului ,unde ne intalnim cu primele specimene de oras, semn ca ne apropiem de Busteni. Coboram spre Caminul Alpin si Laura isi aminteste ca vazuse in urma cu cateva zile oameni facand gratarul la Masuratoarea Ursilor, iar noi ne gandim ce bine ne-ar prinde acum un sfarait de mici, insotit de zgomotul unei cutii de bere desfacandu-se . Ajunsi in oras, ne intindem la o bere sau suc dupa caz la terasa, unde ne intalnim cu Mihai, Sorin si fiul lui, veniti de pe Colti. O doamna remarca “ce frumosi sunteti”, “stralucirea” noastra fiind poate intarita de locurile prin care umblasem cu cateva ore in urma.

Mi s-au intiparit in minte o gramada de trasee si am inceput sa descopar incetul cu incetul secrete din aceasta zona a Bucegilor. Nu ma uita, Creasta C.G., traseul Coman, creasta Malinului, Coltul Galbinele, valea Hornului sunt doar cateva din visele pe care mi le-am fixat si pe care poate, o data cu experienta, le voi parcurge.

M-am simtit la fel de bine primit cum ma simt printre oamenii mei, e evident ca muntele da nastere si unor caractere deosebite, nu numai unor suflete bantuite de polemici inutile. O concluzie buna pentru aceasta tura ar fi vorba de duh a lui Gabi S. , un prieten din Pasi Marunti : Oricine poate sa mearga cu noi, dar nu oricine poate sa mearga cu noi.