Intoarcerea din cort

In ultimii 2 ani devenise o traditie ca de 1 decembrie sa mergem in Retezat. Anul acesta, cuprinsi de febra schimbarii si motivati de faptul ca nu se anunta zapada, alegem Parangul ca destinatie. De data aceasta suntem patru (eu, Gabi, Razvan si Roxana) ,toti in afara de Gabi calcand pentru prima oara pe aceste meleaguri.

Lasam masina la Groapa Seaca si plecam spre refugiul Agatat. Auzisem de el din povestile de munte, il vazusem in cateva poze rasfoind blogurile, si decidem sa ramanem pentru o noapte. Asteptarile noastre s-au adeverit. In fata ne-a aparut un refugiu simplu, fara mari pretentii, primitor si incarcat cu cate putin din fiecare. Ce bine o fi cand te intorci din creasta istovit si gasesti aici ceva cu care sa te intremezi. Ne place, incalzim soba si ramanem la povesti, neuitand insa ca a doua zi trebuie sa fim sus.
Ne trezim cu lapte si cu cereale, mic dejunul campionilor, si plecam spre creasta. Nu uitam sa lasam niste tortellini si sa ne trecem in carnetel, unde dam peste scrierile prietenilor Dana si Florin, care fusesera cu o saptamana inaintea noastra.
Avem tot timpul din lume si nu ne grabim- este primavara, rucsacii oricum sunt grei, si ne miscam incet in ritmul povestilor spuse.

Sa ne fie iertat, poate am fost noi de prea multe ori in Retezat, dar in multe privinte cei doi se aseamana, cel putin privind dinspre Agatat: distanta de la cabana Groapa Seaca la Agatat e cam aceeasi cu distanta de la Pietrele la Gentiana, cele doua adaposturi sunt pozitionate asemanator, urcarea spre Saua Gruiu aduce cu urcarea spre Saua Bucurei, lacul Rosiile aminteste de lacul Gales. Asadar Parangul ne-a aparut familiar, asta nestirbindu-i cu nimic din frumusete- ne simteam ca acasa, incurajati de soarele puternic care se abatea asupra noastra. Ne intrebam in gluma la ce caram atata echipament cu noi, cand vremea pare atat de primitoare.

Odata ajunsi in saua Gruiu ne intindem la soare, lenesi dupa urcarea care nu ne pune probleme. In creasta ne intalnim cu un alt grup si montam corturile, profitand de soarele ramas. Facem o scurta plimbare pana pe vf. Parangu Mare si ne intoarcem la locul faptei. In putinul timp ramas pana la innoptare mancam afara si socializam si cu celalalt grup.Un apus ca-n povesti, privesti stelele pe cer si iti aduci aminte de romanticul din tine.

Ne ocupam cu simt de raspundere locul in cort si ne pregatim pentru o seara linistita. Pe la ora sase vantul incepe sa se simta. Intai incet , apoi din ce in ce mai tare pana se “uniformizeaza” si bate din toate partile. La un moment dat trebuie sa se opreasca, gandim noi la inceput, dar dupa cateva ore ne dam seama ca ne va umple noaptea pana a doua zi.
Cortul -mai mult decat un loc in care sa-ti bagi picioarele. Pentru cateva momente bucata asta profana, pe care o pretuiesti cu adevarat doar atunci cand simti ca fara ea ai fi deja pierdut, devine centrul, bucata din organismul tau. Asa faci si cu restul: crezi ca esti bine ancorat dar intotdeauna ceva te ia prin surprindere- la inceput totul este calm, fara sa prevezi nimic, ca apoi sa te inconjoare. Lumea se misca acum din toate incheieturile, vuieste atat de tare incat nici nu mai poti sa te auzi, polii ti se inverseaza. Esti increzator, stii ca totul se va termina odata si odata, dar deocamdata traiesti momentul, si orele se scurg mult prea greu. La inceput pare o mica joaca, un neastampar al destinului-trebuie sa se opreasca, dar cineva parca nu e de acord.

Nu putem sa dormim decat in scurte reprize, zgomotul facut de vant si de cortul care mai atinge cate ceva fiind prea puternic. A doua zi ne trezim sa evaluam pagubele: ambele corturi au rezistat eroic, cortul lui Gabi avand betele indoite. Peisajul se schimba total, ceata se instaleaza peste tot si decidem ca ar fi o idee buna sa coboram- suntem nedormiti si oricum nu mai avem ce vedea. Coboram spre Agatat la coltari si piolet si decidem sa modificam caracterul turei: in ziua ramasa libera vom vizita imprejurimile. Innoptam in Alba, la poarta cetatii, la o pensiune cu bar deschis non-stop(fapt subliniat in cateva randuri de baiatul de la receptie) si iesim seara la plimbare prin oras, luand pizza si bere intr-un local fain.

In ultima zi vizitam cetatea ,trecem pe la castelul Corvinilor din Hunedoara si vizitam sculpturile lui Brancusi din Targu Jiu. Castelul ne-a placut in mod special, din pacate este inconjurat de fabrici din jur imprejur.

S-a incheiat o tura inedita, nimeni nu s-ar fi gandit ca din cortul care se misca in toate directiile vom ajunge de exemplu la Poarta Sarutului. Ne vom aminti peste ani, cand probabil vom avea copii si va trebui sa le povestim cum am ajuns prima data la unul din monumentele vizitate, de aceasta noapte cel putin interesanta.
Daca asa a fost prima noapte de iarna la cort, sunt curios cum vor fi urmatoarele..