You are currently browsing the category archive for the ‘tara noastra-i tara noastra’ category.

Ne-am indepartat din ce in ce mai mult de munte, au fost din ce in ce mai putine ture .. Au fost din ce in ce mai putine vai, creste..Din lene, din oboseala, vesnicul „nu avem timp” si-a spus cuvantul..Singura scuza cat de cat „acceptabila” in ultimul timp a fost escalada. 

Ne propusesem un weekend de 4 zile prelungit in care urma sa facem creasta Fagarasului, din Plaiul Foii pana la Turnu Rosu. Am citit tot felul de ture pe net, ori 15 ore,ori 7 zile, ori 2 zile, dar ne-am gandit ca o tura in care am putea sa ne bucuram totusi de peisaj fara sa alergam in continuu s-ar putea realiza in 4 zile. Am hotarat sa plecam destul de usor echipati, fara cort, doar cu saci de dormit si sac de bivuac+ un exterior de cort. Am renuntat la conserve si mancare clasica, care ne-ar fi ingreunat considerabil si am optat pentru multe dulciuri, fructe uscate si mancare de expeditie. Cu apa nu urma sa fie o problema, Fagarasul fiind spre deosebire de Crai destul de bland in aceasta privinta, eventualele izvoare fiind la o distanta decenta de poteca.

Dupa lungi nehotarari in privinta echipei/mijloacelor de transport/ orei de plecare ne-am pus in miscare o echipa de 4 ,formata din mine, Vlad, Razvan si Ionut. Am plecat de miercuri seara din Bucuresti si pe la un 2 noaptea am ajuns in Plaiul Foii.

 

Prima zi s-a scurtat considerabil, ajungand cu masina pana la Rudarita. Dupa vreo ora de mers printr-o padure cu panta accentuata, am inceput sa facem cunostinta cu pajistile,binecunoscuta boschetareala. Inainte aici ar fi fost paduri.. au fost arse/ taiate. Ne-a facut o deosebita placere sa infruntam soarele, motiv pentru care ajunsi la refugiul Comisu am adormit in plina zi si in plin soare, gecile facandu-si simtite prezenta pentru protectia solara. 

Ca baietii

 

DSCF2284

 

Dupa o ora de odihna, am continuat spre refugiul Berevoescu, tintind sa ajungem la Curmatura Zarnei, unde planuiam sa ne petrecem prima seara. Ne-am miscat destul de greoi, dupa o pauza mai lunga este mai greu sa te urnesti,insa am ajuns in jurul orei 8 la refugiu(retrospectiv imi pare rau ca nu mai tin minte timpii efectivi, pentru a „analiza” mai bine timpii de parcurgere). In prima zi am mers in jurul a 12 ore, din care trebuie sa excludem o ora de somn 🙂 Noul refugiu se mentine in conditii acceptabile si pare destul de solid, acum vom vedea cand va rezista in fata sortii „necrutatoare” a Fagarasului.

 

DSCF2291

 

 

 

A doua zi ne-am trezit la 6 dimineata, sperand sa ajungem pana la refugiul Fereastra Zmeilor, pentru a putea parcurge intreaga creasta in patru zile. Razvan si Ionut au fost usor demoralizati si au hotarat sa se retraga in Fereastra Sambetei, coborand spre cabana Sambata. Am hotarat impreuna cu Vlad ca ar fi pacat sa ne retragem si am continuat spre Vistea Mare ,unde speram sa ajungem in jurul orei 3 pentru a putea ajunge cat mai devreme in Fereastra. Din Fereastra Mare a Sambetei ne-am oprit o singura data inainte de Vistea Mare,urcand primele 3 pante fara oprire.

DSC_6526

DSC_6559

Ne-am oprit la Vistea Mare pentru o scurta masa si ne-am facut binecunoscutele poze pe Moldoveanu.

Moldoveanu cu Vlad

 

Am continuat spre saua Podragu, plecand de pe Vistea Mare in jurul orei 2.30, mai mult decat rezonabil pentru a ajunge pe zi la refugiu.

Cred ca aceasta campanie agresiva  prin care majoritatea lumii incearca sa iasa in evidenta fara sa faca nimic util( Ice bucket) nu a aparut din mintea unui tip caruia i-a venit o idee geniala de marketing, ci din creasta Fagarasului, in aproprierea lacului Podu Giurgiului. Dupa mai bine de 10 ore de la plecarea din Curmatura Zarnei, ajungem in Saua Podragu, unde-si fac aparitia cativa stropi de ploaie. Impreuna cu Vlad decid sa continuam, o retragere pana la cabana nu ne-ar mai permite sa reusim parcurgerea crestei in 4 zile. La inceput totul este in parametri ok, o ploaie usoara de vara ce sincer sa fiu era asteptata de la inceputul acestui traseu. Ajunsi la refugiu , totul se transforma intr-o ploaie violenta cu gheata, fulgerele fiind omniprezente. Ne imaginam acum..Ce bine ar fi fost ca acest refugiu sa mai existe, sa nu trebuiasca ca aceasta gheata sa ne sparga fata, vorba lu’ EMIL.. Se zvoneste ca dupa avalansa, niste binevoitori de la o cabana invecinata au pus si ei o mana la distrugerea acestui refugiu, poate unul dintre putinele utile( dintre cele nou construite) din Fagaras.

Nu pot spune decat Puie Modragu.

Demoralizati si cu indoieli din ce in ce mai mari privind continuarea turei, ajungem in primul refugiu dotat cu chitari. Aici suntem intampinati de o familie de cvasi-folkisti veniti cu copiii, care tineau proba „culturala”. Am suportat tacit frumoasele onomatopee pana cand nervii mi-au cedat in mod irevocabil, semn la care folkistii nostri amatori au lasat-o mai moale si s-au bagat la culcare.

Unul din lucrurile de care imi aduc aminte de la o ora de germana era disputa dintre un om de stiinta si un preot. Omul de stiinta il intreaba pe preot -„arata-mi o dovada ca toate lucrurile sunt facute de Dumnezeu”, iar preotul ii raspunde : „arata-mi o dovada ca toate lucrurile nu sunt facute de Dumnezeu”..Am observat in acelasi refugiu nenumarate semne lasate pe prietenii nostri pocaiti. Dumnezeu exista, iubeste-l pe prietenul nostru Iisus, priveste cerul…. De ce ar trebui sa-ti mazgaleasca cineva „Iubeste-l pe Dumnezeu” in inima muntelui, chiar atat de nefericiti suntem incat sa nu observam frumusetea universului in mijlocul pustiului? N-am nevoie de semne, n-am nevoie de pesti scrijeliti pe refugii , pe stanci, pe copaci ca sa ma decid daca cred sau nu in ceva..Crucile din Bucegi sunt prea multe, reduc frumusetea naturii. Unele nici macar nu sunt in memoria cuiva, sunt doar ca sa mai fie o bucata de metal aruncata in mijlocul naturii.

Ca tot e la moda disputa asta spituri/ trad, poate vedem in scurt timp un semnul crucii facut din spituri.

 

Ne-am trezit a treia zi dimineata, murati, intr-o zi cu  probabilitate f. mare de ploaie, dormiti prost multumita folkistilor nostri talentati, decisi sa coboram spre casa. Un baiat cu patanii demne de povestit ne-a luat cu ocazia pana aproape de Curtea de Arges, de unde am luat microbuzul spre Bucuresti.

 

Lasam deocamdata parcurgerea crestei pe alta data, cu cateva invataminte. Am facut in jumate din timp jumatate de creasta, cu un ritm ok de parcurgere, si ne-am demonstrat ca putem sa mergem 12 ore in continuu fara mari probleme. Fagarasul imi este pe suflet, suficient de mare incat sa te eliberezi de orice griji fara sa te plictisesti, suficient de primitor incat pantele sa nu te descurajeze suficient de rau, dar cu distante suficient de mari intre adaposturi incat sa fii expus.Destul de izolat incat sa-ti placa, pana ajungi in zona cu Moldoveanu unde totul ti se pare inghesuit. 

 

 

Reclame

Un alt fel de tura merita un alt fel de RT.

„Cei 6 tineri pornesc in neasumuita aventura ce le va schimba destinele si ii va duce pe noi culmi ale progresului. Temerarii, in ordine de la stanga la dreapta:Smi, Mada, Luci, Jeleu, Gabi si Fof. Pe unde ii vor duce itele destinului? Ce obstacole vor avea de infruntat pentru a se infrupta din nou cu privilegiile societatii muncitoare? Isi vor regasi semenii? Sunt intrebari pe care si le-au pus necontenit,de la care numai timpul le-a putut raspunde.

Prima zi. 6 dimineata. Bravii tineri isi sincronizeaza ceasurile si pornesc din Ploiesti. Masina lui Luci se incarca incet incet cu bagaje si desi fiecare are un bagaj impresionant, ramane suficient loc. Totusi, niciodata nu e prea putin spatiu pentru acestia. Cei 4(Luci, Gabi, Fof si Jeleu) pornesc spre Slobozia, urmand a se intalni cu Smi si Mada. Fiecare adoarme o bucatica de drum, in afara de Luci (speram noi). Masina ajunge la Tulcea, de unde se incarca bagajele. Se adauga putina apa, in cazul acesta 80 de litri, dupa gust. Catamaranul opreste in Crisan si calatorii nostri stabilesc planul de bataie. Se decid sa se avante in necunoscut inca din prima zi, dornici sa asculte pulsul neimblanzit al deltei. Isi iau in primire cele 3 canoe si pornesc spre prima destinatie, urmand sa poposeasca dupa ce trec lacul Iacob. Pierduti in inocenta specifica varstei, ajung pe primul lac si considera ca acesta este lacul mult sperat. Din fericire realizeaza greseala comisa si se intorc la traseul initial, grabindu-se sa ajunga inainte de inserare si implicit, de marea invazie a tantarilor. Ajunsi la destinatie, isi instaleaza tabara si adorm intr-o clipita, din cauza oboselii inerente primului contact cu vaslele.

Ziua II. Tinerii parasesc primul popas si pornesc spre noi zari. De data aceasta drumul va fi mai lung, dar se vor fi obisnuit cu canoele. Merg pe canalul Crisan, traverseaza grindul Caraorman, moment prielnic pentru Luci si Gabi de a se sui intr-un foisor. Traverseaza lacul Isac, trec canalul Litcov si se opresc langa foisorul „Cuibul cu Lebede”. Isi instaleaza corturile, iar Gabi si Fof pregatesc o barca pentru a incerca sa pescuiasca o mica parte din darnicia Deltei. Se intorc in scurta vreme, iar ambarcatiunea a fost pusa intr-o asemenea pozitie si Gabi a coborat intr-un asemenea mod incat s-a dezechilibrat, Fof facand cunostinta cu apa. Se usuca, cortul se instaleaza si o parte din acestia mai stau in cort pret de o bere.

Ziua III Personajele noastre se trezesc, cu constiinta ca de data asta va fi mai greu, dar cu putin efort se muta si muntii in cazul nostru Dunarea. Ajung, dupa ce merg o parte din drum contra curentului, la intersectia dintre canalul Crisan si bratul Sulina. Se odihnesc putin pentru a reusi traversarea Dunarii, in timpul acesta ivindu-se un mastodont de nava. Se uita unii la altii, zambind ironic. In scurt timp trec Dunarea, trecand pe langa vase ce nu incetinesc. Ajung pe Dunarea Veche, cotesc primul canal la dreapta,se odihnesc. Merg in continuare pe Dunare pana gasesc un loc de cort. Aventurierii se relaxeaza nitel la peste, nestand insa cu gandul la cine stie ce captura. Totusi Smi prinde rosioara dupa rosioara. Chibzuiesc cum vor aborda ultima zi si adorm inainte de inserare.

Ziua IV Ultima zi in canoe si cea mai mare provocare pentru tineri. O portiune de traseu implica mersul pe Dunare, de la Dunarea Veche pana la Crisan. Pleaca din nou la drum, trecand prin lacurile Bogdaproste, Trei Iezere si Cazanel. Ultima portiune este un deliciu, cu un drum printre nuferi si o casuta ca-n povesti. Trec Dunarea Veche, atenti la ambarcatiunile mult mai mari, si opresc inainte de intrarea in bratul Sulina pentru un ospat ca-n vremurile de mult apuse. Ajung la intersectie si se asigura. Prima canoe porneste cea a lui Fof si Jeleu. In mintea acestuia se desfasoara: „ce caut eu, intr-o frumoasa dupa-amiaza de marti, traversand Dunarea cu tine?”. Dar stie ca are nevoie de imprevizibil. Se uita unul la altul si pornesc. Valurile-i izbesc perpendicular si asta-i bine, pentru ca altfel sunt sanse sa se rastoarne. Bratele de fier se completeaza cu o neasemuita viteza, de frica, de neincredere, de andrenalina. Pozele sunt marturia stradaniei lor-Fof se incordeaza eroic- Excursia devine un mit. Vasele vin in continuu pe partea lor si decid ca trebuie sa traverseze. Ajung pe partea cealalta, unde un vas ce transporta butelii incetineste ca la carte. Respect. O mica barca porneste din dreapta lor cu acceleratia la maxim si valurile ii prind cum si-ar fi dorit mai putin. Ajung in final la destinatie, cu visul implinit si cu canoele intregi. O clipa de desfatare dupa o perioada de efort intens intr-o bere rece. Urmeaza o alta noapte in cort si povesti care vor ramane numai ale lor.

Ziua 5. Povestea se termina cu bine pentru cei 6 temerari. Lasa in spate mirosul de peste si zgomotul strident al catamaranului si se indreapta spre casa, dornici de o alta aventura spre necunoscut.”

O bere pentru Oase.

Categorii

Reclame