You are currently browsing the tag archive for the ‘munte’ tag.

Ne-am indepartat din ce in ce mai mult de munte, au fost din ce in ce mai putine ture .. Au fost din ce in ce mai putine vai, creste..Din lene, din oboseala, vesnicul „nu avem timp” si-a spus cuvantul..Singura scuza cat de cat „acceptabila” in ultimul timp a fost escalada. 

Ne propusesem un weekend de 4 zile prelungit in care urma sa facem creasta Fagarasului, din Plaiul Foii pana la Turnu Rosu. Am citit tot felul de ture pe net, ori 15 ore,ori 7 zile, ori 2 zile, dar ne-am gandit ca o tura in care am putea sa ne bucuram totusi de peisaj fara sa alergam in continuu s-ar putea realiza in 4 zile. Am hotarat sa plecam destul de usor echipati, fara cort, doar cu saci de dormit si sac de bivuac+ un exterior de cort. Am renuntat la conserve si mancare clasica, care ne-ar fi ingreunat considerabil si am optat pentru multe dulciuri, fructe uscate si mancare de expeditie. Cu apa nu urma sa fie o problema, Fagarasul fiind spre deosebire de Crai destul de bland in aceasta privinta, eventualele izvoare fiind la o distanta decenta de poteca.

Dupa lungi nehotarari in privinta echipei/mijloacelor de transport/ orei de plecare ne-am pus in miscare o echipa de 4 ,formata din mine, Vlad, Razvan si Ionut. Am plecat de miercuri seara din Bucuresti si pe la un 2 noaptea am ajuns in Plaiul Foii.

 

Prima zi s-a scurtat considerabil, ajungand cu masina pana la Rudarita. Dupa vreo ora de mers printr-o padure cu panta accentuata, am inceput sa facem cunostinta cu pajistile,binecunoscuta boschetareala. Inainte aici ar fi fost paduri.. au fost arse/ taiate. Ne-a facut o deosebita placere sa infruntam soarele, motiv pentru care ajunsi la refugiul Comisu am adormit in plina zi si in plin soare, gecile facandu-si simtite prezenta pentru protectia solara. 

Ca baietii

 

DSCF2284

 

Dupa o ora de odihna, am continuat spre refugiul Berevoescu, tintind sa ajungem la Curmatura Zarnei, unde planuiam sa ne petrecem prima seara. Ne-am miscat destul de greoi, dupa o pauza mai lunga este mai greu sa te urnesti,insa am ajuns in jurul orei 8 la refugiu(retrospectiv imi pare rau ca nu mai tin minte timpii efectivi, pentru a „analiza” mai bine timpii de parcurgere). In prima zi am mers in jurul a 12 ore, din care trebuie sa excludem o ora de somn 🙂 Noul refugiu se mentine in conditii acceptabile si pare destul de solid, acum vom vedea cand va rezista in fata sortii „necrutatoare” a Fagarasului.

 

DSCF2291

 

 

 

A doua zi ne-am trezit la 6 dimineata, sperand sa ajungem pana la refugiul Fereastra Zmeilor, pentru a putea parcurge intreaga creasta in patru zile. Razvan si Ionut au fost usor demoralizati si au hotarat sa se retraga in Fereastra Sambetei, coborand spre cabana Sambata. Am hotarat impreuna cu Vlad ca ar fi pacat sa ne retragem si am continuat spre Vistea Mare ,unde speram sa ajungem in jurul orei 3 pentru a putea ajunge cat mai devreme in Fereastra. Din Fereastra Mare a Sambetei ne-am oprit o singura data inainte de Vistea Mare,urcand primele 3 pante fara oprire.

DSC_6526

DSC_6559

Ne-am oprit la Vistea Mare pentru o scurta masa si ne-am facut binecunoscutele poze pe Moldoveanu.

Moldoveanu cu Vlad

 

Am continuat spre saua Podragu, plecand de pe Vistea Mare in jurul orei 2.30, mai mult decat rezonabil pentru a ajunge pe zi la refugiu.

Cred ca aceasta campanie agresiva  prin care majoritatea lumii incearca sa iasa in evidenta fara sa faca nimic util( Ice bucket) nu a aparut din mintea unui tip caruia i-a venit o idee geniala de marketing, ci din creasta Fagarasului, in aproprierea lacului Podu Giurgiului. Dupa mai bine de 10 ore de la plecarea din Curmatura Zarnei, ajungem in Saua Podragu, unde-si fac aparitia cativa stropi de ploaie. Impreuna cu Vlad decid sa continuam, o retragere pana la cabana nu ne-ar mai permite sa reusim parcurgerea crestei in 4 zile. La inceput totul este in parametri ok, o ploaie usoara de vara ce sincer sa fiu era asteptata de la inceputul acestui traseu. Ajunsi la refugiu , totul se transforma intr-o ploaie violenta cu gheata, fulgerele fiind omniprezente. Ne imaginam acum..Ce bine ar fi fost ca acest refugiu sa mai existe, sa nu trebuiasca ca aceasta gheata sa ne sparga fata, vorba lu’ EMIL.. Se zvoneste ca dupa avalansa, niste binevoitori de la o cabana invecinata au pus si ei o mana la distrugerea acestui refugiu, poate unul dintre putinele utile( dintre cele nou construite) din Fagaras.

Nu pot spune decat Puie Modragu.

Demoralizati si cu indoieli din ce in ce mai mari privind continuarea turei, ajungem in primul refugiu dotat cu chitari. Aici suntem intampinati de o familie de cvasi-folkisti veniti cu copiii, care tineau proba „culturala”. Am suportat tacit frumoasele onomatopee pana cand nervii mi-au cedat in mod irevocabil, semn la care folkistii nostri amatori au lasat-o mai moale si s-au bagat la culcare.

Unul din lucrurile de care imi aduc aminte de la o ora de germana era disputa dintre un om de stiinta si un preot. Omul de stiinta il intreaba pe preot -„arata-mi o dovada ca toate lucrurile sunt facute de Dumnezeu”, iar preotul ii raspunde : „arata-mi o dovada ca toate lucrurile nu sunt facute de Dumnezeu”..Am observat in acelasi refugiu nenumarate semne lasate pe prietenii nostri pocaiti. Dumnezeu exista, iubeste-l pe prietenul nostru Iisus, priveste cerul…. De ce ar trebui sa-ti mazgaleasca cineva „Iubeste-l pe Dumnezeu” in inima muntelui, chiar atat de nefericiti suntem incat sa nu observam frumusetea universului in mijlocul pustiului? N-am nevoie de semne, n-am nevoie de pesti scrijeliti pe refugii , pe stanci, pe copaci ca sa ma decid daca cred sau nu in ceva..Crucile din Bucegi sunt prea multe, reduc frumusetea naturii. Unele nici macar nu sunt in memoria cuiva, sunt doar ca sa mai fie o bucata de metal aruncata in mijlocul naturii.

Ca tot e la moda disputa asta spituri/ trad, poate vedem in scurt timp un semnul crucii facut din spituri.

 

Ne-am trezit a treia zi dimineata, murati, intr-o zi cu  probabilitate f. mare de ploaie, dormiti prost multumita folkistilor nostri talentati, decisi sa coboram spre casa. Un baiat cu patanii demne de povestit ne-a luat cu ocazia pana aproape de Curtea de Arges, de unde am luat microbuzul spre Bucuresti.

 

Lasam deocamdata parcurgerea crestei pe alta data, cu cateva invataminte. Am facut in jumate din timp jumatate de creasta, cu un ritm ok de parcurgere, si ne-am demonstrat ca putem sa mergem 12 ore in continuu fara mari probleme. Fagarasul imi este pe suflet, suficient de mare incat sa te eliberezi de orice griji fara sa te plictisesti, suficient de primitor incat pantele sa nu te descurajeze suficient de rau, dar cu distante suficient de mari intre adaposturi incat sa fii expus.Destul de izolat incat sa-ti placa, pana ajungi in zona cu Moldoveanu unde totul ti se pare inghesuit. 

 

 

Nu gasesc un motiv pentru care fac asta, ci nu gasesc niciun motiv pentru care nu as face asta. Vara asta m-am indragostit de alpin , mi-am lasat fire de par alb in cateva trasee, am invatat destule fara sa ma pun in pericol si mai important, m-am simtit bine. Am renuntat la cateva ture de trekking pentru frumusetea verticalei si nu am cum sa o regret. Din pacate de multe ori nu am stat sa facem poze, preferand sa ne concentram in primul rand pe traseu. Nu conteaza asta, oricum povestile prind din nou viata la fiecare foc de tabara. Voi „scapa” totusi cateva imagini, pentru a va delecta cu cateva din frumusetile alpine.


Vartopel-Arpasel, una din cele mai spectaculoase portiuni ale Fagarasului


Vedere „la sosea” din Creasta Estica din Piatra Altarului, Cheile Bicazului


Lasand in urma Valea Bucsoiului, pentru a sorbi putin din fiorul Balaurului. Din pacate acesta ne-a lasat in ceata, invitandu-ne inca o data pe creasta.


In Creasta Costila-Galbinele, cautand din ochi continuarea traseului


Cu ceva emotii pe Valea Comorilor,insa deja celebrele fire de iarba ne ajuta.

Asadar..Am vreun motiv?

1.Gandeste-te de doua ori inainte sa iei orice decizie; daca zaresti o priza buna si esti intr-o pozitie in care nu credeai c-o sa te afli vreodata, actioneaza cat mai poti.
2. Chiar daca ti se pare amuzant, nu-l lasa pe colegul tau de coarda sa urce neasigurat; s-ar putea sa te bantuie p-orma, iar constiinta ta nu va fi foarte fericita;
3. Incearca sa nu cobori mai mult decat urci, in special cand te dai cap;
4. Asigura, verifica si cucereste- asigura-te „ca la carte”, si daca te asigura partenerul tau, mai verifica-l de doua ori, mai ales daca te intreaba insistent daca e bine cum a facut optul;
5.Nu-ti face nevoile in regrupare- este un loc sfant si nu trebuie pangarit. Totodata, nu e o idee foarte buna deoarece in locul acela foarte inghesuit s-ar putea sa mai stai o buna bucata de timp;
6. Nu lua in deradere traseul, s-ar putea sa apari la stirile de la ora 5;
7. O casca s-ar putea sa-ti salveze viata, mai ales daca gradul traseului se modifica frecvent;
8. Nu-ti uita echipamentul la baza; s-ar putea sa vrei sa si cobori si sa n-ai cum.
9. Lasa stanca curata. Daca ai simtit nevoia sa bei o bere sau sa fumezi o tigara in regrupare, ia-le cu tine. Si altii sa se bucurea de privilegiul tau. Injura idiotul care simte nevoie sa arunce ceva la baza traseului.
10. Daca tot ai ajuns aici si stiu ca iti face sufletul fericit, bucura-te de stanca.

Nu pot afirma nici pe departe că eu intru pe deplin în adevăratul spirit al sărbătorilor, dar în mod cert ele nu înseamnă doar îmbuibare şi desfrău în ceea ce priveşte băutura..vorba ceea, avem destule zile in calendar pentru astea..
Cu gândul la stânca pe care unii o căţaraseră şi săptămâna anterioară ( pe care eu, din varii motive, o tot aşteptam de ceva vreme,am ţinut destul post de la munte) şi sătui de calea ,,mergem de 2 ori pe an la biserică să arătăm cât de creştini suntem- mâncat-dormit,, ,am ales să ,,petrecem,, paştele într-un mod mai neconvenţional şi apropiat cumva de una din semnificaţiile creştine: să te bucuri, alături de cei dragi, de bucuria de a trăi. Am ales ca destinaţie Prăpastia urşilor şi vineri am plecat la drum, cochilia Xsarei devenind neîncăpătoare.

Am ajuns odată cu înnoptarea (gabi, eu, răzvan şi adi) la Dâmbul Morii şi am lăsat în maşină surplusul de bagaje( cum ar fi laptopul). Am plecat pe traseul spre 7 scări, am cotit stânga după ce am ajuns la canton şi înainte să ajungem la prăpastie, am orbecăit niţel până am găsit traseul. Ne-am pus corturile în grotă şi am făcut focul, pe care Gabi l-a transformat într-un semigrătar. Cu un sistem de asigurare a mâncării de care Newton ar fi mândru, tot nu ne-au dispărut grijile referitoare la urs. Am adormit într-un final, cu speranţe mari pentru a doua zi şi ne-am trezit teferi, deşi ursul îşi făcu simţită prezenţa (din fericire, doar în vis).

Cerul senin e destul de relativ. În câteva ore, frigul se lasă peste grota noastră. Dau câteva rapeluri, pe Gabi îl prinde ploaia pe prusice. Planuri mari, ploaie si mai mare, care mai târziu se va transforma in ninsoare.Facem din nou focul şi aşteptăm şi restul lumii (Blondu si Flavia). Între timp nu apare nici ursul, nici iepuraşul, ci câteva căprioare zburdă pe potecă. După câteva ore de bancuri cu Alinuţa, cântat la chitară, băut un six-pack şi preparat omlete, se înseninează. Răzvan( Oase) şi Gabi îşî încearcă norocul pe un 5A ,,Cu mâinile în buzunar,, , care e cât pe ce să se transforme în ,,cu degetele in buzunar,, , Răzvan tăindu-şi degetul din pricina frigului. Vorba ceea, cu ce se colorează stânca de Paşte? Cu Oase, evident. Pe la ora 10 ne băgăm la somn, după ce degustăm puţin din vinul adus de Adi.

Iarna nu-i ca vara..După ce în ziua precedentă ne-a nins, soarele răsare şi pe stânca noastră. Deviza zilei: Cu oul roşu în mână şi cu mâinile în buzunar. Aproape toţi ne încercăm norocul pe traseul nămolos, oarecum dezamăgiţi de lunga aşteptare de până atunci. Încă un rapel, ceva plajă şi lenea ne face să ne pregătim de plecare.

Ne străngem bagajele, spunem adio grotei după ce le lăsăm altor turişti greaua povară de a termina vinul. Coborăm pe traseul 7 scări şi ne întoarcem spre casă, cu gândul la un alt traseu. Pe drum cântăm, dansăm,pam ram pam pam..

Sunt unele momente in care esti coplesit de atata fericire. Te simti liber, nestingherit, neatarnat.

Multe din aceste momente le traiesc, ati ghicit, pe munte. Si unde altundeva puteam sa fiu de 18 ani?

Din criza de timp am ales Malaiestiul. Cu Pasi Marunti. De fapt nu cu Pasi Marunti, ci cu o parte din prietenii din Pasi Marunti. Deci am mers cu pasi marunti cu Pasi Marunti spre Malaiesti.

Heavy, sau Andrei, mi-a mai facut un cadou, de data asta pe Youtube. Nu cred c-au fost prea multi cu tort pe la Malaiesti.

Cuvintele-n plus nu-si au rostul.

distributie: gabi,luci,andra,jeleu,sarlatini,fof,soso,anca,ioana,cristi,adi,tugu, mihai, dana,florin si restul pana la 18

Inceputul lui august, sfarsit de saptamana. In 3 zile ne-am propus sa luam la picior Iezerul, asta daca dam de vreme buna si tinem pasu’. O parte am pornit din Ploiesti cu personalu’ de 3.20(Adi, Ioana,Sarlatini, Luci, Andra, Fof si Jeleu), urmand sa ne intalnim cu restu lumii in Gara de Nord.(Adi,Mihai&co au venit cu masina pana la cabana Voina). Am degustat un milkshake la Mc, am facut aprovizionarea si ne-am suit in acceleratul de Campulung. Sarlatini a dat drumul la chitara si pana la destinatie am tot cantat, unii pasageri printre care si nasu’ rezonand cu noi.

Din Campulung suntem preluati de un microbuz,sa-i zicem.. decapotabil.Intr-un pickup rucsacii, in “microbuz” restul.Mergem de-a lungul lacului Rausor, care numai rausor nu era. In spate facem cunostinta cu frigul,in fata cu manelele..pana la Voina. Ne dezmeticim,dam de Jimmy care participa la o betie la Cuca si ii asteptam si pe ceilalti sa soseasca.

in microbuz

in microbuz


De la Voina pana la Cuca facem cam o ora pe drum forestier, prilej sa-ntalnim pe marginea potecii diversi pantofari, fripturisti etc. Ajunsi la Cuca, ne punem corturile decisi sa lasam naibii paranghelia, stiind ca a doua zi ne asteapta un drum lung.

A doua zi

Vesnica trezire de dimineata. Mancam, strangem corturile,bagajele si ne dam cu crema de soare(care se pare ca a avut FP 100%, ca am avut parte de orice altceva in afara de soare). Vreo 2 ore de urcus sustinut,ba prin padure, ba prin iarba si desis, motiv pentru o parte din pasi marunti sa-si aminteasca de traseul din martie.


Dupa panta prostului, soarele ne-a intors dosul si pana la refugiul Iezer ceata a pus stapanire pe creasta,dovada fiind si putinele poze din tura asta. Din pacate n-am putut sa admiram peisajul si sa ne dam in totalitate seama de maretia muntelui. In schimb, drumul de 10 ore jumate a fost umplut ori cu cantece, ori cu discutii de tot felu’(gen fofologie) sau chiar cu cursuri gratuite de limba germana. La un moment dat, se zaresc doua variante de continuare a drumului,dar harta si Gabi rezolva situatia.

Mai cu chiu, mai cu vai, mai cu pauze, cu oboseala, cu pauza de masa sau cu intalniri de gradul zero cu oile, dupa atata amar de vreme, am ajuns in apropierea refugiului Iezer. Aici cad cateva picaturi de ploaie, indeajuns incat sa ne sperie Din cauza cetii refugiul nu se zarea si Fof si Luci coboara sa se asigure ca vom merge pe calea cea dreapta. Drumul e bun,mai coboram o panta si in zece minute ajungem la refugiul mult sperat. Peisajul e fantastic-iti dai seama dupa atata amar de vreme, dupa atatia kilometri batuti cu piciorul, cu trenul,cu remorca, cand te afli aici, ca merita tot efortul,esti aici,in munte. Si e al naibii de bine.

Din cauza finettiului in exces si a frigului care mi-a intrat prin oase, m-am cam inverzit la fata si eram ca un jeleu pe bat. Soso pune repede cortu’-atata asteptam..ce mai supratenta..direct in sacu de dormit vreun sfert de ora, p-orma la masa in refugiu cu toata lumea.Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la ceaiul fierbinte, la supa care te intrema, la refugiul primitor, la caldura generala, parca imi salta si acum inima de bucurie.

Dupa masa, o parte din lume si-a bagat picioarele in corturi, iar o alta parte a ramas la focul de tabara. Sarlatini a inceput sa cante si pana pe la 3-4 nu s-a mai oprit(cred ca a repetat melodia “cu bocancii” de 5 ori cel putin), timp in care am fost cinstiti de salvatorii montani si personal am simtit minunile pe care le poate savarsi zeul Bachus.

A treia zi,8 dimineata. Soarele se loveste de supratenta si ne trezeste. Scoatem izoprenul langa lac si profitam de cele cateva clipe de soare,incercand sa facem pe tractoristii cu certificat. Asta a fost cea mai relaxanta parte: leneveala,intins picioare, soare, balaceala in apa rece/limpede si Mihai zdranganind la chitara.

Ce e frumos repede trece. Va urma partea urata de toti pasii: intoarcerea acasa. Mers pe Vacare : urcat panta(sau rampa?), drum forestier si p-orma coborare sustinuta pana la cabana Voina.

Dupa acest soare binecuvantat,ceata s-a instalat din nou. Dar ce ne mai pasa? Ne-am facut damblaua. Doar ploaie sa nu vina.. Si a venit.. Dar abia cand am ajuns la Voina. Pe la 10.30 am plecat de la refugiu (desi ne-am ferit de el, era intr-o stare buna) si-am inceput sa urcam din nou panta.

Drum forestier. Discutii senzationale chiar si pentru Dan Diaconescu. Din putul gandirii pana in cacanisul inimii- de la statul tau deasupra muntelui si nu invers pana la potentialul gay( a se citi vesel) al P.M.Dam si peste o turma de oi pazita cu strasnicie de 7 caini agresivi, dar trecem cu bine si peste acest hop.

Urmeaza o panta care parca nu se mai termina,o coborare de nivel de cateva sute bune de metri in care bataturile, picioarele imi spun hei,avem nevoie de o pauza. Pana la Voina am avut parte si de o mica ploicica,norii rupandu-se insa abia cand am luat in primire ciorba de vacuta.

Ajunsi la Voina, satui de atata mancare rece, ne infruptam cu o ciorba de vacuta+ fripturi&co. Luci pleaca mai devreme cu masina lu’ Adi pana in Campulung, ca sa fim siguri ca avem bilete. Soseste si microbuzul, exact cand se opreste ploaia.

In scurt timp ajungem la gara din Campulung, unde ne aprovizionam cu bere,inghetata si altele de-ale gurii. Trenul pleaca-este timpul sa ne luam la revedere de la Campulung si implicit de la tura noastra in Iezer.

Ajunsi intr-o gara careia nu-i mai tin minte numele, Gabi si Fof coboara sa ia nitel aer proaspat respectiv sa fumeze o tigara. N-o sa uit in viata mea expresia de pe fata lui Fof cand trenul a plecat(ce-i drept, in directia opusa si doar ca sa se imbine cu alt vagon) fara el. Baietii urca si pana in Bucuresti incercam ragusiti,obositi cum eram, sa mai cantam cate ceva.

In Gara de Nord lovitura de teatru..exact inainte ca acceleratul sa opreasca, se desfasoara in fata noastra trenul cu care trebuia sa ne intoarcem in Ploiesti. Mergem la autogara, unde suntem nevoiti sa asteptam microbuzul la o coada colosala(aici trebuiesc puse poze de la Soso). In sfarsit, pe la 10 si ceva plecam din Bucuresti, profitand de locurile in plus ca sa dormim pe noi.

Gara de Sud- ne luam ramas bun, ne impartim in 2 masini.. destinatia finala acasa.

Iezerul a fost frumos, a meritat, poate nu strica nitel soare ca sa ne simtem bine cu adevarat.

Si totusi vom mai merge impreuna..


11 august 2008

Categorii