Iarba verde de acasa. Tarfe

-Buna ziua ,dragi telespectatori. Sunt Andreea X si transmit in direct din Piata … . Suntem in fata unui protest al Consumatorilor de iarba si alte cacaturi. Protestul a inceput de ceva timp, inca de la primele fumuri ale diminetii.

-Consumatorii de iarba si alte cacaturi cer Guvernului alte cacaturi si mai tari pentru ca, sustin acestia, nu sunt convinsi inca cu tarie de eficacitatea masurilor luate de executiv. Totodata, ei doresc abrogarea legii privind consumul de stupefiante, pe motiv ca aceasta ar fi prea fumata.

-Ionela, ti-am predat legatura.

-Buna ziua, Romania. Ne aflam la mitingul organizat de A.T.I.( Asociatia pentru Tarfe Ieftine). Aceasta organizatie a fost fondata inca din cele mai vechi timpuri, de cand Basescu nu se credea Dumnezeu si Nastase nu-si numara inca ouale, si militeaza pentru constientizarea nevoii de apel la tarfe. Cred ca ar fi o idee buna sa-l ascultam pe reprezentantul ei legal. De ce protestati, domnule Aurel?
-Suntem indignati de atitudinea Guvernului, care ne aduce
in pragul falimentului. Nerespectarea promisiunilor
electorale duce la accentuarea crizei in care ne aflam.
Asociatia noastra militeaza pentru construirea autostrazilor-
avem tarfe,
si inca cate si cum! Dar din pacate, si este o vina pe care
Guvernul trebuie sa aiba taria sa si-o asume, nu avem piata
de desfacere.
-Iata doamnelor si domnilor un alt motiv, in afara de cel al spalarii de bani, pentru construirea autostrazilor.

-Si totodata sustinem o uniforma

-Despre ce fel de uniforma este vorba?
-O uniforma rosie, dar nu prea decenta. Avem nevoie de asa ceva, pentru o mai buna acoperire a pietii. In ultima perioada avem reclamatii de la clientii nostri, pentru ca ne confunda angajatele cu agentii de circulatie ce ne tranziteaza teritoriul.

-Ce veti face in cazul in care Guvernul nu-si va respecta angajamentul asumat?

-Domnisoara..

-Ionela

-Domnisoara Ionela, Guvernul trebuie sa isi asume raspunderea pentru ca si noi am facut eforturi imense pentru confortul clientilor nostri si pentru protectia acestora. Nu mai e pe vremuri cand aveai spectatori sau masina o lua la vale. Perdele, frana de mana trasa, adusa intr-o treapta inferioara de viteza.. De aceea consider ca Guvernul trebuie sa isi dea seama de prioritati si sa ne acorde inca o data increderea. Totusi, daca acestia se fac ca ploua, Guvernul va trebui sa suplineasca personalul angajat in acest domeniu, dar totusi raman cateva intrebari…

Fetitele de acolo sunt curate? Sau iar o sa ne manance 4 ani? Se vor alia sau iar vor schimba pozitiile?  Sunt ele satisfacatoare? La urma urmei,clientii nu par multumiti dupa 20 de ani de mimat.

Chiar putem visa

Cand renuntam la speranta, cand totul devine mohorat si ne pierdem increderea..sa nu uitam ca NU putem trai fara vise. NU exista intuneric, exista doar orbire. NU exista limitare,exista doar izolare si frica de a castiga. NU ne nastem orbi, ci ne inchidem pleoapele pe parcurs si refuzam lumina. NU exista invinsi predefiniti, exista doar esecuri provizorii. Sa nu-ti traiesti viata, sa ramai incatusat in  pseudosuccesuri, in bucurii pe termen limitat si zambete de circumstanta-acesta e adevaratul rateu.

Implinirea acestui copil nu ne poate demonstra decat ca ,indiferent de haosul in care ne-am zbate, de haul din care n-am mai putea iesi, de marile magarii ce ne macina sufletul si ne sfredelesc cugetul, nu avem voie sa renuntam la lupta.

Care lupta? Cea cu noi insine.

Pentru toti cei ce vad viata ca pe un miracol si renuntul ca pe o prostie. Pentru bucuria de a darui o floare si darul de a vedea un copil fericit.

Un apus, un rasarit

Anul asta a tot fost un an de adio, in care BAC-ul ne-a strans de gat si nu mai voia sa ne dea drumul. Am asteptat cuminti, cateodata cu unghiile roase,cu capul dat de pereti si cu nopti nedormite, altadata cu “satisfactia” de a sti pe de rost tot soiu’ de formule, algoritmi,integrale si cuvinte de lemn pe placul comisiilor. Nu neaparat dificultatea, ci stupizenia provocata de intrarea in rutina si de nelipsitele formulari ” invata ca sa intri la o facultate buna, si p-orma o sa faci ce vrei” faceau din examenul asta dracul pe pamant, un fel de “ia-ma Doamne stinge-mi neamul”.

Si a trecut.. Urmeaza momentele in care vrei sa te rupi cu totul de ritmul agasant, sa dai afara tot ce ai strans prosteste in lunile in care te-ai vazut rar cu prietenii, ai mers rar la munte, ai baut rar o bere,in fine..totul a fost rar. Si pleci..Atat de mult iti doresti sa fugi, sa ajungi in locul drag tie, incat nu mai conteaza ca ai plecat cu putina mancare, cu haine prin care te uzi pan’ la piele..Ce-ti pasa ca mai ai putin pana sa ajungi la Omu, ca e ceata si frig si nu vezi nimic, ai juma’ de paine si o rotita de cascaval de impartit in 6 oameni si trebuie sa-i impaci pe fiecare cu cate o felie? Nu-i nimic, e superb..asta iti doreai..un moment de liniste, in care sa poti inchide ochii si sa-ti uiti toate greselile, tot supliciul si sa fii impacat cu tine. Cobori, te intinzi in cort si te dezmeticesti un pic, si incep telefoanele sa-ti strice linistea. Ai luat nota X.Y la Bac.. Iesi din cort, urli cat te tin plamanii, iti anunti colegii si o data cu asta ai scapat, pentru moment, de lungile clipe de incordare. Vrei sa faci cinste la toata lumea si nu prea ai bani, dar in schimb imparti din putinul tau cu toti si ei iti impart la fel. Iti aduci aminte de placerea statului la foc, de chitara care te face sa visezi de fiecare data..Placeri mici, care te inalta si incanta de fiecare data. Merita mentionat un gest nemaipomenit pe care ni l-au adresat niste oameni pe care abia ii cunoscusem: plecand de la cabana Malaiesti spre Omu, am glumit, vazand ca ei fac gratarul, sa ne opreasca la intoarcere cate un mic. Ei ne-au “luat in serios” si ne-au asteptat pe fiecare, impartindu-ne din ce aveau. Cate un mic, dar gestul a fost mare.

Admiterea..parca mai mult stres, si frica de a nu te ineca precum tiganul la mal, de a nu strica tot ce ai realizat pana atunci. Trece si ea repede, si cu ea incepe iarasi dorul de duca, de evadare..E apusul liceului, cu toate problemele si bucuriile lui. De acum esti student.

Au urmat Sighisoara, Vama Veche, Sulina, Rasnoave. Fiecare cu bucuriile ei, cu farmecul, si cu clipele nepretuite de libertate, in care esti mai aproape de tine si de Dumnezeu. Cu oameni de-abia intalniti pe care parca ii stii de ani si cu locuri dupa care iti vine sa plangi la plecare. Au fost multe si n-au loc atatea bucurii aici, mi-e teama ca farmecul lor ar disparea si s-ar ascunde printre randuri.

Dar totusi iti mai marturisesc doua dintre ele.. Un rasarit frumos,langa o fata frumoasa..si o escalada care iti pare imposibila..totusi cineva te incurajeaza in continuu si pana la urma esti aproape de top..cobori, si realizezi inclestarea, simti oboseala care iti invadeaza toate madularele,toata nebunia care te-a strabatut si te-a impins sa faci asta..abia acum iti dai seama de ce merita.

Vara asta, iti marturisesc, a fost nebuna.

Szobi Czech

“Cel mai mare handicap e indiferenta”

Din cand in cand iti aduci aminte ca mai esti si om. Si cand asta se intampla uitandu-te pe protv..incepi sa-ti pui niste semne de intrebare.

Szobi Czech, impreuna cu alti oameni cu inima mare, ofera a doua sansa unor copii cu dizabilitati, carora doctorii nu le mai dadeau nici o speranta. E de ajuns sa asculti numele cutremuratoarelor boli si ramai infiorat, te gandesti ca poate nu esti atat de nepastuit si ca esti mai fericit decat ti-ai putea imagina.

Au inceput usor: totul parea imposibil, o nebunie frumoasa ,buna de aprins imaginatia, dar treptat, rezultatele au inceput sa apara.De la copii care mergeau in 4 labe i-a reabilitat, i-a scos din ciclul interminabil al medicamentelor, care ii obosea si nu le dadea nici un viitor. A-l reabilita e ca si cum ai invata un copil mic sa paseasca pe luna.

Astfel de gesturi sunt admirabile, mai ales intr-o societate in care egoismul a devenit principalul nostru defect, in care administrarea in continuu de “medicamentatie” comunista ne-a adus in sevraj, din care n-am putut iesi nici in zilele de azi. Un exemplu concret: obsesia romanului pentru masini.A face sa se bucure un asemenea copil, a-i aduce in mintea intunecata un dram de speranta si de ordine, te trece in categoria micilor eroi, a oamenilor care traiesc si care ii ajuta si pe ceilalti sa traiasca.

Ce castigi? Il intreaba reporterul ProTv. Experienta, zambeste Szobi Czech. Micul nostru erou a trecut peste toate tabuurile, toate piedicile, de la lipsa de sustinere financiara pana la”indaratnicia” doctorilor sau a sistemului care ii considera un gunoi pe acesti copii si a aratat ca cu putina speranta si cu multa munca se poate atinge infinitul.

El face parte din categoria oamenilor care exemplifica cel mai bine dictonul acestui blog: “Salveaza o viata si vei salva lumea intreaga”. Szobi Czech nu ajuta doar acei copii nefericiti, ci mai alina un pic din mediocritatea in care ne-am scufundat, in care pastram totul pentru sine si nu privim mai departe de stomacul nostru.

din confesiunile unui prieten

“Fiecare fiinta, oricat de neinsemnata, are un cerc trasat in jurul ei”

A trecut atata amar de vreme, perioada in care n-as putea spune cu exactitate ce m-a tinut la suprafata, sa nu ma inec definitiv. Doua-trei zile mai sunt, ce parca tot asteptau sa vina de prea mult timp, se lasau asteptate dar pareau totusi de neimaginat. Incerc sa pun totul in ordine, de la primii pasi, de la copilaria roasa dar parca mult mai buna decat a multora, tata mereu indurand de dragul meu, multa tagada si ganduri de adio, multa dezordine si ingramadeala.Nu ma regasesc, nu-mi vine sa cred ca o sa se aseze totul.

A fost un cosmar urat, si inca o sa mai fie, dar parca m-am mai dezmeticit putin si am realizat ca fara asta poate nu mai eram eu,cel care iti spune asta acum cuu frica. stau in camera asta amarata, cu totul invalmasit in cap, si ma gandesc doar ca o sa fie bine, incerc sa-mi dau curaj, ca nu cumva sa te dezamagesc.

Sunt pregatit? Nu stiu, dar valmasagul o sa ma cuprinda si o sa uit incet-incet de tot ce ma tinea inlantuit. Si-abia astept clipa cand o sa vorbim iar vrute si nevrute, cand o sa visam cu ochii deschisi sau poate o sa dormim in iarba.

in cateva zile voi vedea cum se duce cercul meu, tot siroiul de fericiri si suspine.

doispe B

cu bune, cu rele..o perioada e pe cale sa se incheie. De la Trei ierarhi pana pe Jepii Mari, de la nebunie pana la lacrimi, din cada pana la tabla, de la masa de biliard pana in Bulgaria,din 4 ani raman amintirile. Cele frumoase in suflet ,pastrate pentru nepoti si pentru o cana de vin, cele rele aruncate si uitate pe veci( Ce nu ma omoara ma face mai roscat).

Clipe frumoase, rasete isterice, nebunia de a nu-ti pasa prea mult de ce se intampla, bucuria de a fi tu insuti. Ne-om intalni si-om depana amintiri peste ani la un club in Regie, o cabana in Fagaras..sau poate acasa la Toader. Nu mai conteaza. Cert e ca ne “simtem” bine, cu toate marile,micile noastre defecte. bafta doispe B in viata si la bac..si o mica dedicatie..pana nu ma apuca de tot melancolia

ah si era sa uit..poate cea mai nebuna tura..cu Fuby si cu Vlad

Liniste..

Cand esti prea obosit de racnete, cand linistea ti se pare grea de tovarasie,tanjesti dupa o bucata
de liniste. Un fluture pe-o urma de speranta, o bucata de piatra pe-un deal,un vis frumos..orice, numai sa scapi.
toate intregite de tine.
Sa ramai in aceeasi camera si sa-ti scrii cu sange toate indoielile, toate nehotaririle ce
te tin inca aicea si te macina. Ai o viata in fata, un viitor luminos iti spui, si plangi din nou ca
un copil.
Vise..vise avem cu totii..dorinte absurde,sau framantari ce ne macina si nu ne mai dezmeticim..
poate doar vrem sa ne trezim si nu stim cum. Cosmarul de azi,de maine, de raspoimaine,si rezisti..
cat inca mai ai speranta.o farama de Dumnezeu ce ne-mpinge din intuneric.
Cateva minute de nesomn pentru cei ce trebuie sa aleaga si n-au din ce. O cruce facuta cu sfiala, un zambet mijind
din ceea ce ti se pare a fi ramasita de suflet sau un hohot infundat in dosul camerei..
{Nu sunt satul sunt Doamne,poate doar mahnit, dat pana peste cap de tot ce se intampla
si nu-mi dau seama cum am rezistat. Am fost atat de slab, atat de firav incat nu mi-am dat
seama si m-ai facut puternic.

Fotbal

Fotbalul e, ca orice poezie, “citita” de multi si inteleasa de putini. De ce-ar trebui fotbalul sa fie urmarit?

Pentru ca-i un joc simplu caruia ii poate fi implementata rigoarea matematica. Pentru ca pentru 90 de minute poetii sunt semizei, si aduc  dupa sine bucuria iluzorie a milioane de oameni. Pentru ca nu neaparat cine ataca o sa castige, ci cel care stie de ce si pentru ce ataca. Un pic de fantezie va da peste cap ore-ntregi de “plictiseala”, de minutiozitate. Insa si ea, fantezia, se dobandeste greu, si nu ca-n visele colective de-mbogatire, din gatul mainii. Pentru ca, pentru ca…

La noi poezia nu este inteleasa nici macar de poeti. Fotbalistul la noi e mercenar..de dragul sponsorilor, “nevestelor de fotbalist”, de dragul oricarui cvasianalfabet care l-a platit, l-a distrat si acum se crede Dumnezeu

De ce e fotbalul urmarit de mase de romani?

Pentru ca ne identificam cu ei. Nu trebuie sa jucam, e de ajuns sa scuipam arbitrul, sa ii reprosam orice decizie, chiar daca-i limpede ca are dreptate. Sa ne-ntindem pe iarba, sperand ca se sincheste altu pentru noi si opreste meciu’; Sa-i dam coate in gura adversarului, pentru ca ne-a depasit si trebuie sa plateasca.Visul de implinire din doua pase si trei centrari. Pasa la-ntamplare si centrarea fara sa te uiti in careu sunt definitorii pentru noi, romanii. Lasabacamergeasaul romanesc.Ii fentam noi cumva, nu conteaza ca ei s-au antrenat de n ori mai bine si ca-s disciplinati, bagam pase alea-alea si-i driblam. Nu conteaza ca nu joci nimic, ca n-ai vreo urma de plan de atac: vrei sa vina Mutu sa-ti rezolve situatia, ca e baiat talentat,maica.

Pana la urma,”poezia care e scrisa fara chin e citita fara placere”.

PS: Mi-ar fi parut rau cu adevarat de aceasta infrangere daca am fi jucat pe bune. Fara pumni in gura, scuipaturi, sarit la arbitru, impins in careu. Onest.

Te iubesc(paispe)

Nu-mi gasesc cuvintele sa-ti marturisesc cat insemni pentru mine in ziua asta. Pentru ca azi e 14. Chiar aveam nevoie de-o zi in care sa-ti spun asta. Si tot ce s-a desprins din tine e acum minunat, departe de orice.Da, sunt nebun dupa tine, lasa-ma sa ti-o demonstrez doar. Te impart cu altii, cu toti sarbatoritii, cu cei ce sunt indragostiti, foarte,mega,omega,alfa indragostiti. Si vreau sa te consum. Am un chef nebun sa merg prin magazine si sa te impodobesc, sa te dau pe spate,sa-ti creez stari de jubilatie si-ntr-un final apoteotic sa te cumpar.. doar e ziua tuturor..e 14.

Tot ce-i inefabil va ramane aici, ca dovada a faptului ca-i 14. Nu pot sa cred..ziua asta planetara, apogeul iubirii pamantene, culmea indragostelii-n tramvai si a dragostei pe canapele. Refrenul asta de neinteles, ce-i transforma pe gibonii cu fund rosu in giboni cu fund rozaliu.

Si tot ce traiesc acum va fi de mult uitat, undeva in negura vremurilor,departe de tine, de tot ceea ce te-am consumat..O, tu, iubeste-ma pe 14!

Toma

— Am auzit că lumea râde de dumneavoastră…
— Ea râde de mine, eu de ea..

1969-2009. 40 de ani. genial.

De pe youtube:

Cineva spunea despre marele Toma Caragiu astfel: “Te face să râzi şi daca îţi citeşte din mersul trenurilor iar pe tine te strâng pantofii.”