Rezumat

Stau în pat, sub căldura sacului de dormit, şi mă uit ba pe pereţi, ba pe monitor..Înţeleg de ceva vreme personajele,şi încerc să inţeleg ce se întamplă şi cu mine..

Au trecut lunile astea de când sunt la facultate in grabă, şi mult aşteptata schimbare majoră a uitat să se întâmple. Unele probleme nu s-au rezolvat şi probabil nu se vor rezolva niciodată, ci doar s-au “mutat”, odată cu mine. E mai bine- am inceput să le scormonesc din ce in ce mai puţin, şi asta mă ajută. Un pic de ordine în viaţa mea e binevenită. De la un timp trăiesc adunate bucurie, iritare, dezgust, izolare, nepăsare, prietenie.

Sunt obişnuit să tratez instituţia şcolii( ca să mă exprim şi eu în limbaj de lemn) hai să nu zicem superficial, căci oricum puţină lume o ia in serios, ci ludic. Un joc de cuvinte bine ţintit, o replică acidă e cu siguranţă mai bună decât o formulă memorată de-a valma. Momentan am prea puţină motivaţie, prea mult stres, şi mult prea multă greaţă faţă de toată puzderia de materie îndesată pe gât. Cu siguranţă că sunt şi rămân doar scuze, dar am nevoie de o trecere lină, şi parcă terapia de şoc nu prea-mi convine.

Spuneam că multe nu prea s-au schimbat, că antieroii şi-au modificat doar aparenţele şi nu structura (poate “vechii” pupători de funduri din gimnaziu ar fi invidioşi să-şi vadă “sămânţa” răspândită) .Ei apar acum mai frapant (vezi Curling), dar încerci pe cât posibil să nu le faci jocul, adică să nu-i bagi in seamă- e tot ce nu şi-ar dori. Despre ei- cu cât mai puţine- cu atât mai bine. Unul dintre puţinele lucruri invăţate cu adevărat în timpul şcolii si pe care încerc să mi-l înşusesc de fiecare dată este vorba dirigentei, de fiecare dată când ne comportam imatur, imbecil: pe proşti nu mă supăr. Încerc asta pentru că , până la urmă, locul rahatului e la latrină şi el nu trebuie să intre in gândurile mele..

Mi-e greu să închei, nu pot să închei, pentru că am atâtea pe suflet, dar nu merită irosite, cel puţin aici. Aştept o persoană (anume) să mă descarc.

Erte Ertezat sau Tura Fara Chiloti

Participanti: Fof, Dana, Florin, Gabi, Tugu, Anna, Ruxy, Mugur, Diana, Jeleu, Maria, Ana, Bogdan, Marius, Oase,Roxana, Coyotu, Andra, Anita, Smi, Adi Glavan, Luci, Cretu, Dragos, Laura, Damian, Sebi si Ancuta,prezenta prin hainele sale.
N-ai nevoie de foarte multe ca sa fi fericit, spunea Dinu Olarasu..Uneori n-ai nevoie nici macar de chiloti..
Aventura cu multe personaje a inceput, ca de obicei, in fata Garii de Nord. MC’ul,un fel de axis mundi al mancatului nesanatos, a devenit in scurt timp neincapator pt. Pasi Marunti&Co, care au inceput sa se stranga incet-incet unul cate unul.
Ultimul a sosit Fof, indeplinind visele tuturor cu privire la tuica&chitara. Trenul a luat-o incet din loc si in 7 ore urma sa ajungem in Subcetate. Intre timp au inceput sa ne napadeasca amintirile, redescoperind “slagarele” anilor 90. Nici acceleratul nu a tinut cu noi, confortul rezumandu-se la dormitul intre 2 coaste si 3 oase ale vecinilor de compartiment.
Aprox. ora 7. Gara se lasa cu nerabdare asteptata ,iar Gabi deschide din 10 in 10 secunde, sau mai bine zis din juma’ in juma de virsni usa vagonului, pentru a se asigura ca vom ajunge in Retezat si nu la mama naibii.
Din subcetate in Carnic am luat 2 microbuze si intr-o ora aveam sa punem rucsacii in spate. Un timp important in jurul caruia se invarte aceasta poveste este momentul cand soferul microbuzului a coborat si au fost cumparati primii virsni..Si de atunci totul s-a schimbat si totul a devenit legenda…
Din Carnic spre cabana Pietrele am facut aprox. o ora jumate, atentia fiind concentrata asupra festinului ce ne astepta la cabana.
O parte ne-am avantat spre Loloaia, iar restul au preferat deliciul si caldura unui ceai a la Gentiana. Vf. Retezat privit de pe Loloaia m-a impresionat prin maretie, si inca sunt sub vraja sa, asteptand ca un copil urmatoarea tura, cand l-oi purcede.Urmeaza o noapte de cantare, cu ganduri mari pentru a 2-a zi.
A doua zi am plecat de dimineata, dupa ce ne-am infruptat cu virsni, spre Curmatura Bucurei, care ofera o priveliste de toata frumusetea a Lacului Bucura. Pe drum ne-am oprit la Gentiana, din nou pentru un ceai, si pentru a ne bucura de noul sport Pasi Marunti numit escalada antropica. Prin puterile proprii, dar mai mult impinsi de ceilalti am “cucerit” piatra. N-am putea sa uitam de asemenea de intoarcerea spre Pietrele, in care am aprofundat mai mult sau mai putin, in functie de vanatai, snowfundingul.
Urmeaza, dupa mari ezitari, cauzate de frig si de “prietenia” cabanierilor, intoarcerea la Pietrele. Ne-am intors prin linistea serii, iar ceea ce a urmat a fost orice altceva in afara de liniste. Maria si Dragos ne-au bucurat cu una bucata chitara si una bucata mandolina, in timp ce o parte din personajele povestii noastre s-au bucurat cu multe bucati si sortimente de bere,vin, visinata si tuica..
Gabi incearca sa profite de relativitatea timpului si ne “ademeneste” in capcana traseului de o ora spre lacul Gales. Ne oprim la Taul dintre Brazi, unde luam cateva lectii de balet pe gheata. O parte ratacesc apoi drumul, bucurandu-se de putina boschetareala, iar drumul de o ora ia amploare epica, transformandu-se precum dragonul din poveste in 4-5 ore.
Ajunsi la Gales, uitam cu totul de vantul care ne silea sa ne intoarcem cat mai repede, si profitam de peisajul cu adevarat de poveste: comoara ascunsa in munti ne invita la o binemeritata pauza si ne linistim fiecare in felul nostru, unii cu poze, altii preferand sa asculte pietrele. Binecunoscuta intoarcere la cabana, o seara de cantare in care Maria se declara incantata de “barbatelul meu”, iar “Africa salbatica” devine slagarul noptii.
Urmeaza dimineata plecarii, in care apucam sa vedem si cascada Loloaia, un ultim pas in povestea Virsnisiadei. Deja clasicele tren, aglomeratie, cantare..si poate Mafia.
Povestea din pacate trebuie sa aiba si un sfarsit.Spatiul si timpul se dilata, pasim cu neincredere in Gara de nord si ne reintoarcem in meandrele concretului, amintindu-ne necrutatorul adevar referitor la partiale si examene..Singurele urme care ne avertizeaza ca povestea a existat cu adevarat si ca am participat la ea sunt amintirile si poate mirosul.
Am uitat multe acasa,poate si chilotii.. Dar am lasat grijile departe si am stiut sa ne bucuram cu adevarat de Retezat.
Nu noi am fost adevaratii protaganosti, ci Retezatul. Insa povestea sa nu poate fi scrisa de noi, caci a fost scrisa deja de Altcineva.

J e de la jeleu

inr-o buna zi mi-am dat seama ca existenta mea,cel putin pe plan fizic, se va sfarsi la un moment dat. ca tot ce am insemnat va fi incet incet dat uitarii si din mine vor ramane doar fragmentele in care m-am simtit cu adevarat liber, cand mi-as fi putut incheia impacat “acordul” cu lumea reala, fara sa am regrete,sau cel putin fara sa-mi dau seama ca am regrete.

j e de la jeleu..sau mai bine spus..e si pentru cei care-l “merita” pe jeleu. Pentru cei pentru care un refuz nu ar fi niciodata politicos, pentru cei pentru care un cort nu e niciodata prea stramt si mancarea niciodata prea putina.

Pentru ei..Pentru ca te-ajuta sa traiesti, sa-ti aduci aminte ca viata nu se desfasoara numai pe fast-forward,ca timpul e lenes atunci cand il simti si nu doar treci pe langa el.. oricum clipele frumoase iti raman in minte, indiferent cat de putin ar dura…

Se-ntampla des, cel putin de cand sunt in Bucuresti, sa intru in contact cu o gramada de oameni, multi dintre ei cat se poate de binevoitori si deschisi, dar totusi banali-sau cel putin cu perceptia asta ramai. Nu mai sunt oamenii cu care indiferent cand si cum te-ai intalni, iti “intregesc ziua” sau care te fac sa te simti “special”.Raman doar amici si atat.

Cu siguranta e nevoie de timp de acomodare si poate de putina intelegere..dar raman in continuare “degustatorul” de prieteni vechi si de munte-sunt unele dintre chestiile pe care incerc sa le respect cu adevarat.

Incerc doar sa nu-mi banalizez viata.

Iarba verde de acasa. Tarfe

-Buna ziua ,dragi telespectatori. Sunt Andreea X si transmit in direct din Piata … . Suntem in fata unui protest al Consumatorilor de iarba si alte cacaturi. Protestul a inceput de ceva timp, inca de la primele fumuri ale diminetii.

-Consumatorii de iarba si alte cacaturi cer Guvernului alte cacaturi si mai tari pentru ca, sustin acestia, nu sunt convinsi inca cu tarie de eficacitatea masurilor luate de executiv. Totodata, ei doresc abrogarea legii privind consumul de stupefiante, pe motiv ca aceasta ar fi prea fumata.

-Ionela, ti-am predat legatura.

-Buna ziua, Romania. Ne aflam la mitingul organizat de A.T.I.( Asociatia pentru Tarfe Ieftine). Aceasta organizatie a fost fondata inca din cele mai vechi timpuri, de cand Basescu nu se credea Dumnezeu si Nastase nu-si numara inca ouale, si militeaza pentru constientizarea nevoii de apel la tarfe. Cred ca ar fi o idee buna sa-l ascultam pe reprezentantul ei legal. De ce protestati, domnule Aurel?
-Suntem indignati de atitudinea Guvernului, care ne aduce
in pragul falimentului. Nerespectarea promisiunilor
electorale duce la accentuarea crizei in care ne aflam.
Asociatia noastra militeaza pentru construirea autostrazilor-
avem tarfe,
si inca cate si cum! Dar din pacate, si este o vina pe care
Guvernul trebuie sa aiba taria sa si-o asume, nu avem piata
de desfacere.
-Iata doamnelor si domnilor un alt motiv, in afara de cel al spalarii de bani, pentru construirea autostrazilor.

-Si totodata sustinem o uniforma

-Despre ce fel de uniforma este vorba?
-O uniforma rosie, dar nu prea decenta. Avem nevoie de asa ceva, pentru o mai buna acoperire a pietii. In ultima perioada avem reclamatii de la clientii nostri, pentru ca ne confunda angajatele cu agentii de circulatie ce ne tranziteaza teritoriul.

-Ce veti face in cazul in care Guvernul nu-si va respecta angajamentul asumat?

-Domnisoara..

-Ionela

-Domnisoara Ionela, Guvernul trebuie sa isi asume raspunderea pentru ca si noi am facut eforturi imense pentru confortul clientilor nostri si pentru protectia acestora. Nu mai e pe vremuri cand aveai spectatori sau masina o lua la vale. Perdele, frana de mana trasa, adusa intr-o treapta inferioara de viteza.. De aceea consider ca Guvernul trebuie sa isi dea seama de prioritati si sa ne acorde inca o data increderea. Totusi, daca acestia se fac ca ploua, Guvernul va trebui sa suplineasca personalul angajat in acest domeniu, dar totusi raman cateva intrebari…

Fetitele de acolo sunt curate? Sau iar o sa ne manance 4 ani? Se vor alia sau iar vor schimba pozitiile?  Sunt ele satisfacatoare? La urma urmei,clientii nu par multumiti dupa 20 de ani de mimat.

Chiar putem visa

Cand renuntam la speranta, cand totul devine mohorat si ne pierdem increderea..sa nu uitam ca NU putem trai fara vise. NU exista intuneric, exista doar orbire. NU exista limitare,exista doar izolare si frica de a castiga. NU ne nastem orbi, ci ne inchidem pleoapele pe parcurs si refuzam lumina. NU exista invinsi predefiniti, exista doar esecuri provizorii. Sa nu-ti traiesti viata, sa ramai incatusat in  pseudosuccesuri, in bucurii pe termen limitat si zambete de circumstanta-acesta e adevaratul rateu.

Implinirea acestui copil nu ne poate demonstra decat ca ,indiferent de haosul in care ne-am zbate, de haul din care n-am mai putea iesi, de marile magarii ce ne macina sufletul si ne sfredelesc cugetul, nu avem voie sa renuntam la lupta.

Care lupta? Cea cu noi insine.

Pentru toti cei ce vad viata ca pe un miracol si renuntul ca pe o prostie. Pentru bucuria de a darui o floare si darul de a vedea un copil fericit.

Un apus, un rasarit

Anul asta a tot fost un an de adio, in care BAC-ul ne-a strans de gat si nu mai voia sa ne dea drumul. Am asteptat cuminti, cateodata cu unghiile roase,cu capul dat de pereti si cu nopti nedormite, altadata cu “satisfactia” de a sti pe de rost tot soiu’ de formule, algoritmi,integrale si cuvinte de lemn pe placul comisiilor. Nu neaparat dificultatea, ci stupizenia provocata de intrarea in rutina si de nelipsitele formulari ” invata ca sa intri la o facultate buna, si p-orma o sa faci ce vrei” faceau din examenul asta dracul pe pamant, un fel de “ia-ma Doamne stinge-mi neamul”.

Si a trecut.. Urmeaza momentele in care vrei sa te rupi cu totul de ritmul agasant, sa dai afara tot ce ai strans prosteste in lunile in care te-ai vazut rar cu prietenii, ai mers rar la munte, ai baut rar o bere,in fine..totul a fost rar. Si pleci..Atat de mult iti doresti sa fugi, sa ajungi in locul drag tie, incat nu mai conteaza ca ai plecat cu putina mancare, cu haine prin care te uzi pan’ la piele..Ce-ti pasa ca mai ai putin pana sa ajungi la Omu, ca e ceata si frig si nu vezi nimic, ai juma’ de paine si o rotita de cascaval de impartit in 6 oameni si trebuie sa-i impaci pe fiecare cu cate o felie? Nu-i nimic, e superb..asta iti doreai..un moment de liniste, in care sa poti inchide ochii si sa-ti uiti toate greselile, tot supliciul si sa fii impacat cu tine. Cobori, te intinzi in cort si te dezmeticesti un pic, si incep telefoanele sa-ti strice linistea. Ai luat nota X.Y la Bac.. Iesi din cort, urli cat te tin plamanii, iti anunti colegii si o data cu asta ai scapat, pentru moment, de lungile clipe de incordare. Vrei sa faci cinste la toata lumea si nu prea ai bani, dar in schimb imparti din putinul tau cu toti si ei iti impart la fel. Iti aduci aminte de placerea statului la foc, de chitara care te face sa visezi de fiecare data..Placeri mici, care te inalta si incanta de fiecare data. Merita mentionat un gest nemaipomenit pe care ni l-au adresat niste oameni pe care abia ii cunoscusem: plecand de la cabana Malaiesti spre Omu, am glumit, vazand ca ei fac gratarul, sa ne opreasca la intoarcere cate un mic. Ei ne-au “luat in serios” si ne-au asteptat pe fiecare, impartindu-ne din ce aveau. Cate un mic, dar gestul a fost mare.

Admiterea..parca mai mult stres, si frica de a nu te ineca precum tiganul la mal, de a nu strica tot ce ai realizat pana atunci. Trece si ea repede, si cu ea incepe iarasi dorul de duca, de evadare..E apusul liceului, cu toate problemele si bucuriile lui. De acum esti student.

Au urmat Sighisoara, Vama Veche, Sulina, Rasnoave. Fiecare cu bucuriile ei, cu farmecul, si cu clipele nepretuite de libertate, in care esti mai aproape de tine si de Dumnezeu. Cu oameni de-abia intalniti pe care parca ii stii de ani si cu locuri dupa care iti vine sa plangi la plecare. Au fost multe si n-au loc atatea bucurii aici, mi-e teama ca farmecul lor ar disparea si s-ar ascunde printre randuri.

Dar totusi iti mai marturisesc doua dintre ele.. Un rasarit frumos,langa o fata frumoasa..si o escalada care iti pare imposibila..totusi cineva te incurajeaza in continuu si pana la urma esti aproape de top..cobori, si realizezi inclestarea, simti oboseala care iti invadeaza toate madularele,toata nebunia care te-a strabatut si te-a impins sa faci asta..abia acum iti dai seama de ce merita.

Vara asta, iti marturisesc, a fost nebuna.

Szobi Czech

“Cel mai mare handicap e indiferenta”

Din cand in cand iti aduci aminte ca mai esti si om. Si cand asta se intampla uitandu-te pe protv..incepi sa-ti pui niste semne de intrebare.

Szobi Czech, impreuna cu alti oameni cu inima mare, ofera a doua sansa unor copii cu dizabilitati, carora doctorii nu le mai dadeau nici o speranta. E de ajuns sa asculti numele cutremuratoarelor boli si ramai infiorat, te gandesti ca poate nu esti atat de nepastuit si ca esti mai fericit decat ti-ai putea imagina.

Au inceput usor: totul parea imposibil, o nebunie frumoasa ,buna de aprins imaginatia, dar treptat, rezultatele au inceput sa apara.De la copii care mergeau in 4 labe i-a reabilitat, i-a scos din ciclul interminabil al medicamentelor, care ii obosea si nu le dadea nici un viitor. A-l reabilita e ca si cum ai invata un copil mic sa paseasca pe luna.

Astfel de gesturi sunt admirabile, mai ales intr-o societate in care egoismul a devenit principalul nostru defect, in care administrarea in continuu de “medicamentatie” comunista ne-a adus in sevraj, din care n-am putut iesi nici in zilele de azi. Un exemplu concret: obsesia romanului pentru masini.A face sa se bucure un asemenea copil, a-i aduce in mintea intunecata un dram de speranta si de ordine, te trece in categoria micilor eroi, a oamenilor care traiesc si care ii ajuta si pe ceilalti sa traiasca.

Ce castigi? Il intreaba reporterul ProTv. Experienta, zambeste Szobi Czech. Micul nostru erou a trecut peste toate tabuurile, toate piedicile, de la lipsa de sustinere financiara pana la”indaratnicia” doctorilor sau a sistemului care ii considera un gunoi pe acesti copii si a aratat ca cu putina speranta si cu multa munca se poate atinge infinitul.

El face parte din categoria oamenilor care exemplifica cel mai bine dictonul acestui blog: “Salveaza o viata si vei salva lumea intreaga”. Szobi Czech nu ajuta doar acei copii nefericiti, ci mai alina un pic din mediocritatea in care ne-am scufundat, in care pastram totul pentru sine si nu privim mai departe de stomacul nostru.

din confesiunile unui prieten

“Fiecare fiinta, oricat de neinsemnata, are un cerc trasat in jurul ei”

A trecut atata amar de vreme, perioada in care n-as putea spune cu exactitate ce m-a tinut la suprafata, sa nu ma inec definitiv. Doua-trei zile mai sunt, ce parca tot asteptau sa vina de prea mult timp, se lasau asteptate dar pareau totusi de neimaginat. Incerc sa pun totul in ordine, de la primii pasi, de la copilaria roasa dar parca mult mai buna decat a multora, tata mereu indurand de dragul meu, multa tagada si ganduri de adio, multa dezordine si ingramadeala.Nu ma regasesc, nu-mi vine sa cred ca o sa se aseze totul.

A fost un cosmar urat, si inca o sa mai fie, dar parca m-am mai dezmeticit putin si am realizat ca fara asta poate nu mai eram eu,cel care iti spune asta acum cuu frica. stau in camera asta amarata, cu totul invalmasit in cap, si ma gandesc doar ca o sa fie bine, incerc sa-mi dau curaj, ca nu cumva sa te dezamagesc.

Sunt pregatit? Nu stiu, dar valmasagul o sa ma cuprinda si o sa uit incet-incet de tot ce ma tinea inlantuit. Si-abia astept clipa cand o sa vorbim iar vrute si nevrute, cand o sa visam cu ochii deschisi sau poate o sa dormim in iarba.

in cateva zile voi vedea cum se duce cercul meu, tot siroiul de fericiri si suspine.

doispe B

cu bune, cu rele..o perioada e pe cale sa se incheie. De la Trei ierarhi pana pe Jepii Mari, de la nebunie pana la lacrimi, din cada pana la tabla, de la masa de biliard pana in Bulgaria,din 4 ani raman amintirile. Cele frumoase in suflet ,pastrate pentru nepoti si pentru o cana de vin, cele rele aruncate si uitate pe veci( Ce nu ma omoara ma face mai roscat).

Clipe frumoase, rasete isterice, nebunia de a nu-ti pasa prea mult de ce se intampla, bucuria de a fi tu insuti. Ne-om intalni si-om depana amintiri peste ani la un club in Regie, o cabana in Fagaras..sau poate acasa la Toader. Nu mai conteaza. Cert e ca ne “simtem” bine, cu toate marile,micile noastre defecte. bafta doispe B in viata si la bac..si o mica dedicatie..pana nu ma apuca de tot melancolia

ah si era sa uit..poate cea mai nebuna tura..cu Fuby si cu Vlad

Liniste..

Cand esti prea obosit de racnete, cand linistea ti se pare grea de tovarasie,tanjesti dupa o bucata
de liniste. Un fluture pe-o urma de speranta, o bucata de piatra pe-un deal,un vis frumos..orice, numai sa scapi.
toate intregite de tine.
Sa ramai in aceeasi camera si sa-ti scrii cu sange toate indoielile, toate nehotaririle ce
te tin inca aicea si te macina. Ai o viata in fata, un viitor luminos iti spui, si plangi din nou ca
un copil.
Vise..vise avem cu totii..dorinte absurde,sau framantari ce ne macina si nu ne mai dezmeticim..
poate doar vrem sa ne trezim si nu stim cum. Cosmarul de azi,de maine, de raspoimaine,si rezisti..
cat inca mai ai speranta.o farama de Dumnezeu ce ne-mpinge din intuneric.
Cateva minute de nesomn pentru cei ce trebuie sa aleaga si n-au din ce. O cruce facuta cu sfiala, un zambet mijind
din ceea ce ti se pare a fi ramasita de suflet sau un hohot infundat in dosul camerei..
{Nu sunt satul sunt Doamne,poate doar mahnit, dat pana peste cap de tot ce se intampla
si nu-mi dau seama cum am rezistat. Am fost atat de slab, atat de firav incat nu mi-am dat
seama si m-ai facut puternic.