Puie Modragu

Ne-am indepartat din ce in ce mai mult de munte, au fost din ce in ce mai putine ture .. Au fost din ce in ce mai putine vai, creste..Din lene, din oboseala, vesnicul „nu avem timp” si-a spus cuvantul..Singura scuza cat de cat „acceptabila” in ultimul timp a fost escalada. 

Ne propusesem un weekend de 4 zile prelungit in care urma sa facem creasta Fagarasului, din Plaiul Foii pana la Turnu Rosu. Am citit tot felul de ture pe net, ori 15 ore,ori 7 zile, ori 2 zile, dar ne-am gandit ca o tura in care am putea sa ne bucuram totusi de peisaj fara sa alergam in continuu s-ar putea realiza in 4 zile. Am hotarat sa plecam destul de usor echipati, fara cort, doar cu saci de dormit si sac de bivuac+ un exterior de cort. Am renuntat la conserve si mancare clasica, care ne-ar fi ingreunat considerabil si am optat pentru multe dulciuri, fructe uscate si mancare de expeditie. Cu apa nu urma sa fie o problema, Fagarasul fiind spre deosebire de Crai destul de bland in aceasta privinta, eventualele izvoare fiind la o distanta decenta de poteca.

Dupa lungi nehotarari in privinta echipei/mijloacelor de transport/ orei de plecare ne-am pus in miscare o echipa de 4 ,formata din mine, Vlad, Razvan si Ionut. Am plecat de miercuri seara din Bucuresti si pe la un 2 noaptea am ajuns in Plaiul Foii.

 

Prima zi s-a scurtat considerabil, ajungand cu masina pana la Rudarita. Dupa vreo ora de mers printr-o padure cu panta accentuata, am inceput sa facem cunostinta cu pajistile,binecunoscuta boschetareala. Inainte aici ar fi fost paduri.. au fost arse/ taiate. Ne-a facut o deosebita placere sa infruntam soarele, motiv pentru care ajunsi la refugiul Comisu am adormit in plina zi si in plin soare, gecile facandu-si simtite prezenta pentru protectia solara. 

 

 

Dupa o ora de odihna, am continuat spre refugiul Berevoescu, tintind sa ajungem la Curmatura Zarnei, unde planuiam sa ne petrecem prima seara. Ne-am miscat destul de greoi, dupa o pauza mai lunga este mai greu sa te urnesti,insa am ajuns in jurul orei 8 la refugiu(retrospectiv imi pare rau ca nu mai tin minte timpii efectivi, pentru a „analiza” mai bine timpii de parcurgere). In prima zi am mers in jurul a 12 ore, din care trebuie sa excludem o ora de somn 🙂 Noul refugiu se mentine in conditii acceptabile si pare destul de solid, acum vom vedea cand va rezista in fata sortii „necrutatoare” a Fagarasului.

 

 

 

 

A doua zi ne-am trezit la 6 dimineata, sperand sa ajungem pana la refugiul Fereastra Zmeilor, pentru a putea parcurge intreaga creasta in patru zile. Razvan si Ionut au fost usor demoralizati si au hotarat sa se retraga in Fereastra Sambetei, coborand spre cabana Sambata. Am hotarat impreuna cu Vlad ca ar fi pacat sa ne retragem si am continuat spre Vistea Mare ,unde speram sa ajungem in jurul orei 3 pentru a putea ajunge cat mai devreme in Fereastra. Din Fereastra Mare a Sambetei ne-am oprit o singura data inainte de Vistea Mare,urcand primele 3 pante fara oprire.

Ne-am oprit la Vistea Mare pentru o scurta masa si ne-am facut binecunoscutele poze pe Moldoveanu.

 

Am continuat spre saua Podragu, plecand de pe Vistea Mare in jurul orei 2.30, mai mult decat rezonabil pentru a ajunge pe zi la refugiu.

Cred ca aceasta campanie agresiva  prin care majoritatea lumii incearca sa iasa in evidenta fara sa faca nimic util( Ice bucket) nu a aparut din mintea unui tip caruia i-a venit o idee geniala de marketing, ci din creasta Fagarasului, in aproprierea lacului Podu Giurgiului. Dupa mai bine de 10 ore de la plecarea din Curmatura Zarnei, ajungem in Saua Podragu, unde-si fac aparitia cativa stropi de ploaie. Impreuna cu Vlad decid sa continuam, o retragere pana la cabana nu ne-ar mai permite sa reusim parcurgerea crestei in 4 zile. La inceput totul este in parametri ok, o ploaie usoara de vara ce sincer sa fiu era asteptata de la inceputul acestui traseu. Ajunsi la refugiu , totul se transforma intr-o ploaie violenta cu gheata, fulgerele fiind omniprezente. Ne imaginam acum..Ce bine ar fi fost ca acest refugiu sa mai existe, sa nu trebuiasca ca aceasta gheata sa ne sparga fata, vorba lu’ EMIL.. Se zvoneste ca dupa avalansa, niste binevoitori de la o cabana invecinata au pus si ei o mana la distrugerea acestui refugiu, poate unul dintre putinele utile( dintre cele nou construite) din Fagaras.

Nu pot spune decat Puie Modragu.

Demoralizati si cu indoieli din ce in ce mai mari privind continuarea turei, ajungem in primul refugiu dotat cu chitari. Aici suntem intampinati de o familie de cvasi-folkisti veniti cu copiii, care tineau proba „culturala”. Am suportat tacit frumoasele onomatopee pana cand nervii mi-au cedat in mod irevocabil, semn la care folkistii nostri amatori au lasat-o mai moale si s-au bagat la culcare.

Unul din lucrurile de care imi aduc aminte de la o ora de germana era disputa dintre un om de stiinta si un preot. Omul de stiinta il intreaba pe preot -„arata-mi o dovada ca toate lucrurile sunt facute de Dumnezeu”, iar preotul ii raspunde : „arata-mi o dovada ca toate lucrurile nu sunt facute de Dumnezeu”..Am observat in acelasi refugiu nenumarate semne lasate pe prietenii nostri pocaiti. Dumnezeu exista, iubeste-l pe prietenul nostru Iisus, priveste cerul…. De ce ar trebui sa-ti mazgaleasca cineva „Iubeste-l pe Dumnezeu” in inima muntelui, chiar atat de nefericiti suntem incat sa nu observam frumusetea universului in mijlocul pustiului? N-am nevoie de semne, n-am nevoie de pesti scrijeliti pe refugii , pe stanci, pe copaci ca sa ma decid daca cred sau nu in ceva..Crucile din Bucegi sunt prea multe, reduc frumusetea naturii. Unele nici macar nu sunt in memoria cuiva, sunt doar ca sa mai fie o bucata de metal aruncata in mijlocul naturii.

Ca tot e la moda disputa asta spituri/ trad, poate vedem in scurt timp un semnul crucii facut din spituri.

 

Ne-am trezit a treia zi dimineata, murati, intr-o zi cu  probabilitate f. mare de ploaie, dormiti prost multumita folkistilor nostri talentati, decisi sa coboram spre casa. Un baiat cu patanii demne de povestit ne-a luat cu ocazia pana aproape de Curtea de Arges, de unde am luat microbuzul spre Bucuresti.

 

Lasam deocamdata parcurgerea crestei pe alta data, cu cateva invataminte. Am facut in jumate din timp jumatate de creasta, cu un ritm ok de parcurgere, si ne-am demonstrat ca putem sa mergem 12 ore in continuu fara mari probleme. Fagarasul imi este pe suflet, suficient de mare incat sa te eliberezi de orice griji fara sa te plictisesti, suficient de primitor incat pantele sa nu te descurajeze suficient de rau, dar cu distante suficient de mari intre adaposturi incat sa fii expus.Destul de izolat incat sa-ti placa, pana ajungi in zona cu Moldoveanu unde totul ti se pare inghesuit.